Sala Palatului, București
duminică, 15 decembrie, ora 19:00
Vino să trăiești magia Crăciunului într-un spectacol efervescent și plin de strălucire, marca Musicals. Realizatorii musicalurilor de succes “Fantoma de la opera”, “Mamma Mia”, “Shrek Musicalul” și “My Fair Lady” ți-au pregătit un spectacol cu ritmuri vibrante, coregrafii dinamice și momente de veselie pură, într-o producție grandioasă în stil Broadway care îți va încălzi inima!
„Broadway Christmas Show” este o premieră, o călătorie magică a unei familii numeroase care se pregătește pentru cea mai așteptată sărbătoare a anului.
De la împodobirea bradului și scrisoarea către Moș Crăciun, până la agitația pregătirilor și efervescența experienței multisenzoriale a Târgului de Crăciun, fiecare moment din spectacol redă cu multă căldură, emoție și umor adevărata esență a Crăciunului. Te vei regăsi deseori în momentele de pe scenă: pregătirile de Crăciun, cina festivă, bucuria deschiderii cadourilor și forfota din casă – toate sunt aduse la viață în spectacol prin muzică, dans, actorie și momente de comedie.
Personajele își vor spune povestea, ilustrând tipologii umane autentice, pe care le vei resimți aproape de tine și de experiențele tale. Momentele muzicale vor include colinde mult iubite, reinterpretate cu stil de către familie și prietenii lor. Fie că este vorba de mișcările de dans caraghioase ale bunicului pe Jingle Bells, de interpretarea emoționantă a tatălui acompaniindu-se la pian pe Mistletoe and Holly, sau de viziunea mai rebelă a surorii mai mari, care transformă sărbătorile într-o „cântare” rock, fiecare moment reflectă perfect trăsăturile unice ale personajelor.
Alături de ei, vei trece printr-o diversitate de emoții: de la hohote de râs la momente de nostalgie, toate acestea conferind o experiență unică, inedită pentru întreaga familie.
„Broadway Christmas Show” împletește armonios efervescența show-ului de tip muzical cu bucuria și emoțiile sacre ale sărbătorilor, oferind pe parcurs pastile de comedie și păstrând mereu în prim-plan spiritul unității și bucuria de a fi împreună. Este un spectacol potrivit pentru toate vârstele, o celebrare a momentelor prețioase care fac din Crăciun cea mai frumoasă sărbătoare a anului.
Lasă-te prins în magia unei nopți de poveste și trăiește strălucirea Crăciunului așa cum nu ai mai făcut-o vreodată!